| Fermierii vor beneficia din acest an de două noi scheme de sprijin pentru lapte şi agricultura ecologică |
|
|
|
| Scris de Administrator |
| Duminică, 28 Martie 2010 18:10 |
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) va lansa în perioada următoare două noi scheme de sprijin pentru sectorul agricultura ecologică şi sectorul laptelui - respectiv „Schema de sprijin specific pentru calitatea produselor agricole din sectorul agriculturii ecologice şi „Schema de sprijin în sectorul laptelui din zonele defavorizate”. Cele două ajutoare financiare, considerate prioritare pentru anul 2010, sunt finanţate din FEGA ca urmare a deciziei României referitoare la implementarea Articolului 68 din Regulamentul (EC) 73/2009 prin care se prevede că statele membre pot utiliza până la 10% din plafoanele naţionale aferente plăţilor directe comunitare pentru acordarea de Ajutoare specifice în diverse sectoare prioritare, în limitele prevăzute de Regulament. Cele doua scheme au fost notificate Comisiei Europene, urmând să fie elaborate procedurile de aplicare de către MADR. Suma totală alocată pentru aceste scheme în anul 2010 este de 25.545.205 € din care 22.447.205 € pentru sectorul laptelui iar restul de 3.098.000 € pentru agricultura ecologică. Schema de sprijin în sectorului laptelui din zonele defavorizate se aplică pentru fermierii cu cotă individuală de lapte, situaţi în zonele defavorizate (stabilite conform Anexei 4A din PNDR). Ajutorul specific se acordă o dată pe an tuturor exploataţiilor eligibile cu un efectiv de 2 – 15 capete vaci lapte (inclusiv pentru exploataţiile care depăşesc efectivul de 15 capete vaci lapte). Se estimează o plată indicativă de cca. 65 euro/cap. vacă lapte. Schema de sprijin specific pentru calitatea produselor agricole din sectorul agriculturii ecologice constă în acordarea unor plăţi anuale suplimentare şi se aplică producătorilor din sectorul de producţie vegetală şi animalieră care, în anul 2010, sunt în perioada de conversie (anul 1, 2 sau 3). Principalul obiectiv al acestei scheme de sprijin vizează menţinerea nivelului şi calităţii produselor agricole şi evitarea ieşirii din sistemul de agricultura ecologică. Producătorii trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii: - să fie înregistraţi în Registrul electronic al operatorilor din agricultura ecologică elaborat de DADR şi aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale. Dovada înregistrării se face prin prezentarea fişei de înregistrare a producătorului în agricultura ecologică pe anul pentru care se solicită acordarea de plăti anuale suplimentare; - să încheie un contract cu un organism de inspecţie şi certificare, aprobat de Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale şi să deţină un certificat de confirmare a conversiei emis de organismul de inspecţie şi certificare cu care producătorul se afla sub contract; - să semneze un angajament prin care se obligă ca pe o perioada de 5 ani să aplice în exploataţiile lor regulile şi principiile agriculturii ecologice, stabilite în Regulamentul (CE) nr. 834/2007 al Consiliului, iar în situaţia în care ies din acest sistem să înapoieze contravaloarea plăţii anuale suplimentare primită. |